REGULAMENT DE ORDINE INTERIOARĂ
Art. I – Dispoziții generale
Prezentul Regulament de Ordine Interioară reglementează drepturile și obligațiile membrilor Clubului Sportiv Boxing 4 All din Cluj-Napoca, precum și normele de conduită necesare pentru buna desfășurare a activităților sportive, administrative și organizatorice ale clubului, denumit în continuare „Clubul”.
Regulamentul se aplică tuturor persoanelor implicate în activitatea Clubului, respectiv: angajați (indiferent de durata contractului), colaboratori, voluntari, sportivi legitimați, cursanți, donatori activi și orice altă persoană care utilizează infrastructura sau imaginea Clubului.
Art. II – Organizare
Organele de conducere și control ale Clubului, conform Statutului, sunt:
-
Adunarea Generală – organ suprem de decizie, format din totalitatea membrilor;
-
Consiliul Director – format din Președinte, Vicepreședinte și Secretar, aleși de Adunarea Generală.
Președintele Clubului reprezintă Clubul în relațiile externe, pune în aplicare hotărârile Consiliului Director, primește cereri și reclamații, și are competența de a emite decizii privind dreptul de acces în sala de antrenament, fără obligația motivării acestora.
Art. III – Drepturi și obligații
Drepturile Clubului:
-
Să stabilească regulile interne și programul de activitate.
-
Să reglementeze atribuțiile tuturor membrilor, sportivilor, antrenorilor și colaboratorilor.
-
Să exercite controlul și să aplice sancțiuni disciplinare, precum și recompense.
-
Să selecționeze liber membrii și colaboratorii, fără obligația justificării.
-
Să utilizeze, în scop de promovare, imagini cu activitatea sportivă din cadrul Clubului.
-
Să refuze transferul sportivilor până la îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale.
-
Să ceară cazier judiciar și certificat de integritate pentru accesul în sală.
-
Să întocmească și să afișeze public programul de acces și listele de acces.
Obligațiile Clubului:
-
Informarea membrilor privind modificările statutare sau regulamentare.
-
Respectarea confidențialității datelor personale.
-
Asigurarea unui climat civilizat, sigur și nediscriminatoriu.
-
Interzicerea accesului persoanelor cu antecedente penale grave sau comportament inadecvat.
-
Comunicarea periodică cu părinții sportivilor minori.
-
Actualizarea lunară a listelor de acces și predarea acestora către recepția Complexului Sportiv.
Drepturile membrilor și colaboratorilor:
-
Utilizarea dotărilor sportive ale Clubului;
-
Propunerea de îmbunătățiri ale programelor;
-
Participarea la competiții;
-
Tratament egal și transparent;
-
Solicitarea revocării calității de membru.
Obligațiile membrilor și colaboratorilor:
-
Cunoașterea și respectarea regulamentelor interne și legislației;
-
Plata la termen a obligațiilor financiare;
-
Respectarea normelor morale și legale;
-
Evitarea oricărei forme de violență, consum de substanțe interzise sau comportamente inadecvate;
-
Completarea formularelor prevăzute în anexele Regulamentului (GDPR, Termeni și Condiții, Consimțământ de Risc);
-
Prezentarea unui act de identitate la accesul în sală;
-
Păstrarea curățeniei și respectarea normelor de igienă.
Art. IV – Norme de conduită
Toți membrii și participanții la activitatea Clubului au obligația de a manifesta:
-
Respect față de colegi, antrenori, adversari și public;
-
Comportament bazat pe fair-play;
-
Un limbaj decent și o atitudine civilizată;
-
O conduită morală, sportivă și socială corespunzătoare valorilor promovate de Club.
Art. V – Răspunderea disciplinară
Clubul aplică sancțiuni disciplinare, proporțional cu gravitatea faptelor comise:
-
Avertisment;
-
Amendă;
-
Suspendare din activitate;
-
Refuz de transfer;
-
Retragerea calității de membru;
-
Interdicția temporară sau permanentă de acces în sală;
-
Excludere din competiții.
Sancțiunile și cuantumul amenzilor sunt stabilite prin decizie a Consiliului Director.
Art. VI – Recompense
Pentru merite deosebite sau contribuții la dezvoltarea Clubului, pot fi acordate:
-
Titlul de Membru de Onoare;
-
Distincții și trofee;
-
Premii și subvenții.
Recompensele sunt acordate prin decizie a Consiliului Director.
Art. VII – Dispoziții finale
-
Obiectele pierdute se predau personalului Clubului;
-
Clubul nu răspunde pentru pierderile sau furturile de bunuri personale;
-
Utilizarea telefoanelor în timpul antrenamentelor este interzisă, cu excepția urgențelor;
-
Este interzis accesul cu animale de companie;
-
Fumatul și consumul de alcool sunt interzise în toate spațiile Clubului;
-
Pagubele aduse echipamentelor vor fi suportate de persoanele responsabile;
-
Regulamentul se completează cu prevederile Statutului, ale federațiilor sportive și legislația aplicabilă;
-
Modificările regulamentului pot fi adoptate de Consiliul Director sau Adunarea Generală.